Miercuri 03.12.2014, a avut loc cea de-a II-a ediţie a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice pentru elevi - „Noi şi Economia”, eveniment organizat de Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Au participat 75 de elevi din următoarele licee: Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul „Dobrogea” Castelu, Liceul Tehnologic „Carsium” Hârşova, Colegiul Comercial „Carol I” Constanţa.
Manifestarea a fost dedicată tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar care au avut de prezentat public un eseu al cărui subiect s-a încadrat într-una dintre următoarele arii tematice: „Antreprenoriat“, „Marketing în afaceri“, „Turismul - provocări şi perspective“, „Banii şi economia“. Au fost prezentate 45 de lucrări în care s-au regăsit dorinţele, părerile personale, speranţele şi gândurile elevilor către o altă realitate. Pentru contribuţia lor, elevii participanţi au fost recompensaţi cu premii pentru fiecare secţiune.
Sesiunea de comunicări ştiinţifice a urmărit: crearea unui mediu propice dezvoltării abilităţilor şi talentelor elevilor din învăţământul preuniversitar, dezvoltarea spiritului de competiţie, asigurarea oportunităţilor de interacţiune între elevi ca bază a unor viitoare colaborări cu mediul universitar, valorificarea şi dezvoltarea potenţialului elevilor, viitori studenţi, cu efecte benefice asupra formării lor pe plan personal şi profesional.