CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ - EFECTE ALE CRIZEI ACTUALE ASUPRA
ECONOMIEI GLOBALE - EDIŢIA A VI-A- 14 -15 DECEMBRIE 2017
În perioada 14-15 decembrie 2017, s-au desfăşurat, la Sala Senatului (Campus, corp A), lucrările Conferinţei Internaţionale „Global Economy Under Crisis”, organizată de Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Aflată la a VI-a ediţie, Conferinţa s-a bucurat de participarea unui mumăr important de cadre didactice şi cercetători din ţară şi străinănate.
Lucrările prezentate în plen de specialiştii participanţi la eveniment (Cristian Silviu BUȘOI, PhD., Member of the European Parliament; George M. PUIA, PhD., Dow Chemical Company Centennial Chair in Global Business, College of Business and Management, Saginaw Valley State University, United States of America; Alexis PAPATHANASSIS, PhD.,Dean of Studies, Faculty of Economics & Business, Bremerhaven University of Applied Science, Germany) au prilejuit ample dezbateri pe tematica abordată.
Conferința a prilejuit un schimb de idei între reprezentanții mediului academic și cei ai mediului de afaceri constănțean, în cadrul unei mese rotunde ( New Challenges for Economic University Education System in the Context of Recent Business Changes) de inclusă în programul manifestării.
THE INTERNATIONAL CONFERENCE "GLOBAL ECONOMY UNDER CRISIS" - 7th Edition (November, 28th-29th 2018)
THE INTERNATIONAL E-CONFERENCE "ENTERPRISES IN THE GLOBAL ECONOMY", 3rd Edition.
THE INTERNATIONAL CONFERENCE "PRESENT ISSUES OF GLOBAL ECONOMY" - 15th Edition (June, 7th-9th 2018)z
INFO STUDENȚI
Invitatie deschidere an universitar 2018-2019 |
Caiete de practică | Proiect practică
Practică în întreprinderi simulate
Olimpiade | Structură an universitar
Teme licență | Teme disertație
Tutori an licenta | Tutori an master
SESIUNE - Licență-ZI | Licență-ID | Master