Miercuri, 31 octombrie 2018, studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanta au intrat în Cartea Recordurilor – Guiness World Records!
La invitaţia Băncii Comerciale Române, studenţii economişti ovidieni au participat la “cea mai mare lecţie de educaţie financiară din lume”, care a presupus organizarea de ateliere de educaţie financiară în 60 de locaţii la nivel naţional în parteneriat cu cele mai importante universităţi din România, cărora li s-au adăugat licee, primării şi teatre din întreaga ţară.
În Constanţa, evenimentul a avut loc la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, toţi cei prezenţi implicându-se în asigurarea respectării condiţiilor stricte impuse de Guiness World Records.
Lecţia de educaţie financiară a durat 40 de minute şi a urmat structura identică stabilită în toate locaţiile implicate în eveniment, conform unui plan aprobat în prealabil de Guiness World Records. Trainerii au fost angajaţi BCR care au devenit profesori de independenţă financiară în urma unui curs special de formare, iar tematica abordată în cadrul lecţiei a vizat bugetul personal şi sfaturi practice oferite tinerilor în vederea dezvoltării unui comportament financiar responsabil.