Sâmbătă, 4 martie 2017, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a găzduit, la sediul său din Aleea Universității nr. 1, Campus – Corp A, competiția SCI-TECH Challenge 2017, organizată de Junior Achievement (JA) România, cu sprijinul ExxonMobil România. Aflată la cea de-a V-a ediție în România, competiția încurajează tinerii să își aplice cunoștințele în domeniile Ştiinței, Tehnologiei, Ingineriei și Matematicii (STEM) și să își dezvolte creativitatea și aptitudinile antreprenoriale.
Evenimentul a atras 110 elevi de la 16 licee din Constanța, pasionați de știință, tehnologie și antreprenoriat. Ei au fost repartizați în echipe formate aleatoriu, au interacționat și și-au pus în valoare cunoștințele, creativitatea și abilitățile de prezentare.
Anul acesta, elevii constănțeni au fost provocați să conceapă soluții inovative pentru autoritățile locale, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la autoturisme, cu 40%, până în 2040.
Transportul în comun mai dezvoltat și realizat cu autobuze electrice, modificarea suprafeței de transport pentru a genera energie, promovarea mersului pe bicicletă, suplimentarea motoarelor existente cu alte surse de energie verde au fost doar unele dintre ideile câștigătoare ale elevilor constănțeni.
Finaliștii de la liceele constănțene care vor reprezenta România la finala europeană sunt: Constantinescu Adriana-Didona de la Liceul Teoretic Decebal, Balan Andreas de la Liceul Teoretic Ovidius, Costea Andrei de la Colegiul Național Mircea Cel Bătrân, Cojocaru Andreea de la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu, Bului Dan Andrei de la Liceul Teoretic Decebal.
Elevii câștigători vor participa la finala europeană a competiției Sci-Tech Challenge, care se va desfășura pentru a doua oară online, în data de 21 martie a.c. Elevii constănțeni vor concura cu câștigătorii finalelor naționale din celelalte șase țări participante: Belgia, Italia, Franța, Olanda, Norvegia, și Marea Britanie.