Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a organizat, miercuri 10.05.2017, „Cina interactivă”. Aflat la a cincea ediţie, evenimentul a reunit într-un cadru informal reprezentanţi ai mediului de afaceri şi studenţi din anii terminali de la programele de studii de licenţă şi masterat.
Cele 7 firme care au participat în acest an la “Cina interactivă” sunt:
· BCR - Erste Group
· BRD - Goupe Societe Generale
· BRISE GROUP SRL
· Kaufland
· KPMG
· Grupul Phoenicia Hotels & Resorts
· Tomis Hotel
Studenții și masteranzii interesați să participe la eveniment au fost selectaţi în funcţie de CV-ul acestora de către reprezentanţii firmelor cu care urmau să interacţioneze la “Cina interactivă”.
Dialogurile purtate cu această ocazie s-au concretizat într-un schimb util de informaţii şi de idei între participanți.Studenţii și masteranzii au avut oportunitatea să primească informaţii utile cu privire la firma care îi interesează din punct de vedere profesional, iar reprezentanții firmelor au avut ocazia să-i identifice pe aceia dintre ei pe care ar putea să-i angreneze în activitatea lor economică, în cadrul unor programe de internship sau, chiar în calitate de viitori angajați.