Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a organizat, joi 09.05.2019, „Cina interactivă”, ediţia a şaptea. Studenţii din anii terminali s-au întâlnit, într-un cadru informal, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri constănţean.
Cele 6 firme care au participat în acest an la “Cina interactivă” sunt:
Studenții și masteranzii interesați să participe la eveniment au fost selectaţi în funcţie de CV-ul acestora de către reprezentanţii firmelor cu care urmau să interacţioneze la “Cina interactivă”.
Dialogurile purtate cu această ocazie s-au concretizat într-un schimb util de informaţii şi de idei între participanți. Studenţii și masteranzii au avut oportunitatea să primească informaţii utile pentru activitatea profesională cu privire la firmele pentru care au aplicat, iar reprezentanții firmelor au avut ocazia să-i identifice pe aceia dintre ei pe care ar putea să-i angreneze în activitatea lor economică, în cadrul unor programe de internship sau, chiar în calitate de viitori angajați.